Parenting

Cum raspundem corect nevoilor emotionale ale copilului?

Ella este o fetiță de 4 ani care locuiește împreună cu familia ei într-o casă mare și foarte frumoasă. Ella are, de asemenea, o cameră foarte frumoasă și ea din care poate să vadă pe fereastră un copac mare și verde, un leagăn care este așezat la umbra copacului și în care îi place, adesea,  să se dea în el cât de tare poate ea.

Într-o seară, Ella se duce la culcare împreună cu părinții care vin lângă ea, o învelesc și îi urează noapte bună și apoi ies din cameră. Ella, ca în fiecare seară, se dă jos din pat după ce se stinge lumina și merge la fereastră. Ella spune noapte bună cerului “Noapte bună, cerule!”,  apoi spune noapte bună lunii „Noapte bună, luna!” și stelelor, și copacului. Apoi Ella revine în pat liniștită și fericită. Dintr-o dată, un tunet foarte puternic se aude, iar Ella se trezește brusc. Vede gheare pe perete care se mișcă înspre ea și este înspăimântată. Se dă repede jos din pat și fuge în camera părinților, dar datorită spaimei nu poate să spună nimic pentru că este efectiv înghețată de frică. Părinții ei îi spun că nu are de ce să-i fie frică, că este o fetiță mare și că ceea ce se întâmplă afară este doar furtuna așa că se poate întoarce în camera ei și se poate culca la loc. Ella rămâne înspăimântată, însă îi ascultă pe părinții ei și se întoarce înapoi în camera ei, doar că își pune mănuțele la urechi ca să nu mai audă trăsnetele pentru că se teme de glasul furtunii și își închide ochișorii ca să nu mai vadă ghearele care se agită pe perete și ține buzițele strâns lipite pentru că vrea să aibă grijă pentru ca țipătul ei să nu se audă și să-i deranjeze pe părinți. Stând așa, făcută mică în pătuțul ei, la un moment dat, Ella constată că nu mai simte nimic, că poate să-și ia mânuțele de la urechi și să deschidă ochișorii. Ella rămâne privind în gol … golită de orice emoție și orice senzație.

Imaginați-vă că stați la o fereastră și vedeți toate aceste întâmplări.


Motivul pentru care v-am prezentat această poveste este pentru a vedea, prin prisma propriei voastre imaginații, cum răspund părinții sau îngrijitorii,  de cele mai multe ori, nevoilor emoționale ale unui copil.  

Este vorba despre nevoi emoționale fundamentale pe care le are orice persoană.  Pentru ca oamenii să se poată dezvolta sănătos este foarte important ca nevoile lor emoționale de bază să fie îndeplinite în mod satisfăcător și sănătos începând din copilăria timpurie. Neîndeplinirea nevoilor emoționale de bază conduce la frustrare și apariția problemelor de natură psihologică. Experiențele de viață timpurii învață copiii să trăiască sentimente de vinovăție, rușine sau frică și, de asemenea, să experimenteze sentimente de pierdere fără să știe cum să facă față tuturor acestor emoții. Toate aceste sentimente sunt induse de persoanele de îngrijire, determinându-i pe copii să dezvolte un sentiment fals legat de sine, lucruri care pe termen lung, conduc spre o viață dezechilibrată, distres emoțional și probleme de sănătate mintală.

De la fetița fericită care se simțea în siguranță alături de părinții ei și mereu protejată, Ella a învățat într-o singură noapte că, de fapt, ea este singură și că trebuie să se descurce așa cum poate ea, înghițindu-și emoțiile să nu mai simtă nimic. Pentru că nu a fost nimeni lângă ea sa ii inteleaga nevoia și frica.

Teoriile moderne despre atașament plasează individul în contextul relațiilor lui apropiate cu ceilalți, privește omenirea ca pe aceia care creează legături. Legăturile cu ceilalți sunt văzute ca fiind o strategie de supraviețuire esențială și intrinsecă a omului. Acestea se ocupă în mod esențial de emoție și de reglarea acesteia și explică semnificația fricii. Frica, la nivel existențial, sub forma vulnerabilității și a neajutorării.

Din perspectivă evoluționistă, atașamentul are valoare adaptativă. Nevoia de a fi lângă o anume persoană este atât de importantă, încât creierul are un mecanism biologic care creează și reglează conexiunea cu figura de atașament. Acest mecanism este alcătuit din emoții și comportamente prin care ne asigurăm că suntem protejați, în siguranță și că nevoile noastre fizice, psihice și sociale vor fi satisfăcute, stând alături de cei dragi.

Majoritatea părinților își pun problema dacă este sănătos pentru copil să doarmă cu ei în cameră. Nu există reguli de parenting, nu există rețeta perfectă pentru a crește un copil “perfect”, dar există recomandări cu privire la satisfacerea nevoilor lor  emoționale și acestea  reprezintă o NECESITATE pentru a putea crește copii sănatoși și fericiți.

Nevoia de a stabili un atașament securizant față de ceilalți reprezintă, de fapt, nevoia de conexiune. Această nevoie se referă la dragoste, stabilitate, validare emoțională, intimitate și apartenență.  

Aceste nevoi apar foarte devreme în dezvoltarea copilului. Pentru un bebeluș, sentimentul de siguranță și confort este vital. Un mediu sigur înseamnă părinți disponibili și predictibili constant. Când un copil  nu se simte iubit și acceptat pentru ceea ce este de către persoanele de atașament sau când primește mesaje  de respingere și non-acceptare, nu își dă seama că acestea sunt situaționale sau false și ajung să le creadă, mai ales dacă se repetă. Copiii ale căror nevoi nu sunt îndeplinite ajung să dezvolte  un sentiment fals legat de sine. Pentru a dezvolta un sentiment de conexiune cu ceilalți avem nevoie de iubire, atenție, ghidaj, empatie și afecțiune.

Pentru ca un copil să aibă satisfăcută  nevoia de autonomie și identitate personală, acesta trebuie încurajat și susținut  să iasă în lume și s-o exploreze. Totodată, posibilitatea de a încuraja spiritul ludic unui copil este dată și de libertatea de explorare a propriei lumi, care, pentru început, este acasă sau în camera în care îsi petrece majoritatea timpului. Atunci când amenajarea camerei îi permite libertate de mișcare, joacă, siguranță, relaxare și bucurie, copilul este, cu adevărat, fericit!

Fii alături de copil necondiționat!

Oana

Psihoterapeut de formare cognitiv – comportamentală, psihoterapeut de formare în terapia centrată pe scheme cognitive, psihoterapeut de cuplu (familie) și membru al Colegiului Psihologilor din România

www.oanatenea.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *